Eu unu am observat la filmul asta ce am vrut eu sa observ. Acum stiu ca uber-fanii genului o sa fie revoltati...but please, really?
Ce e filmul asta in afara de o pleiada de efecte practice si costume excelente? Nimic. Asta e. Un mare nimic. Am iubit (mult spus, sa zicem ca mi-au placut) scenele cand vedem transformarea lui Frank din gelatina sangeroasa intr-o creatura ce aduce a om...mi-a placut introducerea creaturilor ce pazesc usa dintre lumea noastra si iad. Mi-au placut si etapele de evolutie ale lui Frank. Si stiti ce aveau toate astea in comun? Lipsa de dialog. De fiecare data cand se intampla un efect special, el era in centrul atentiei...nu se vorbea ci vorbeau efectele de la sine. Asta e bine...
Dar de fiecare data cand cineva zicea un cuvant, ceva, era vai de amarul meu. A fost jale. Actori ce joaca incredibil de prost, mai prost decat categoria C, replici tampite spre idioate, reactii ce nu au sens...deci toata treaba asta, cu emotii umane autentice sunt uitate si ignorate complet de regizorii de horror din trecut. Nu am sa inteleg asta...nu ii durea de aspectul asta? Chiar in halul asta? De asta acum filmele horror de atunci sunt apreciate pentru efecte speciale, pentru gore si sange decat pentru cum juca lumea.
Insa ii inteleg pe fani. Efectele speciale iti dau o senzatie care, desi stii ca sunt fake si se vede, te face sa realizezi cat detaliu s-a pus in ele si migala. Ele au fost vedetele acestui film, nu pionii ce se numesc actori. Ei au fost si sunt in continuare un pretext pentru a prezenta costumele si tot intr-o lumina cat mai interesanta. Si de asta pot sa apreciez mai mult efectele de atunci, care erau facute fara CGI, fata de cele de acum care exagereaza.
Deci daca e sa ignor actingul si scenariul...insa nu povestea si efectele...atunci pot spune ca Hellraiser este un film de referinta al genului si o distractie in plus.
7/10
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu