vineri, 16 august 2013

The Game {1997}

Mi-a placut filmul asta inca de la prima vizionare. Bine, la prima vizionare, mic copil nevinovat fiind, mi-a placut starea generala a filmului, alerta, pe muchie de cutit, tensionanta...acum insa, pe langa asta, pentru ca e un film care isi indeplineste sarcina, mi-au placut deosebit de mult efectele sonore...efecte pe care nu le bag de obicei in seama. Sunt foarte bine puse la punct si sunt distincte, clar nuantate pentru a scoate in evidenta scena si cum totul e in control in interiorul haosului aparent.

La prima vizionare mi-a placut la nebunie si finalul...pe care l-am vazut si nu l-am vazut venind. E clara directia filmului de la bun inceput. Ne duce intr-o aventura a carui final nu il cunoastem complet, dar il banuim din momentul in care apare fratele "victimei" speriat si cautat de firma de entertainment. Finalul acestui film e cam 30% din experienta - experienta pe care as fi vrut sa o retraiesc, asta e dezavantajul filmelor cu final surpriza. Acum insa mi-a placut si faptul ca vedem un exercitiu de regie in regie. Un exercitiu care pare usor cand ai un scenariu calumea, cum e acesta dar destul de tricky sa o pui pe pelicula.
In prim plan vedem regia filmului, regia actorilor ce sunt prezenti in realitatea filmului...mai tarziu vedem si regia evenimentului si regia actorilor din planul fictiv, regie in regie. Mi-a placut sa ma uit la aceste detalii care m-au facut curios din nou, dupa atatia ani de la ultima vizionare. E interesant de vazut cum sunt ascunse firele de ata ale papusarului si cum acestea apar ca prin minune la a doua sau a treia vizionare, din ce in ce mai multe si mai subtil ascunse, de fiecare data. Vedem in primul rand in ce directie trag...vedem asta pentru ca finalul nu poate sa fie decat unul. Mi-a placut si povestea, vedem si cum se folosesc cei din "Joc" de amintirile lui Nicholas pentru a-i oferi si o sesiune de terapie psihologica la foc continuu. Simtim cand se exagereaza si stim ca asta e scopul jocului, o exagerare dorita, negratuita.
Ramane astfel un film ce merita vazut, o inviere a termenului de suspans si tensiune, puse la punct de maestrul Hitchcock. Fincher s-a descurcat excelent si din cauza lui filmul este memorabil de demn de revizitat.
9/10

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu