Nu stiu, mai este cineva care nu l-a vazut? Si daca da, de ce nu a facut-o inca, ma intreb. Oi! Daca esti unul din acesti oameni eu nu inteleg de ce nu l-ai vazut inca si te rog frumos sa lasi un comentariu mai jos sa-mi spui motivul...chiar daca e "nu am auzit de el inca".
Acum serios, asta e exact genul de film care nu are varsta, care e de actualitate in orice deceniu il vezi. Eu cred ca prima data cand l-am vazut era prin 2004-2005, nu mai stiu exact. Stiu doar ca a fost unul din primele filme pe care le-am vazut si inca tin minte ce fel de om eram atunci, nu multe au puterea asta. Tin minte ca initial nu l-am inteles si nu stiam despre ce vrea sa vorbeasca. Cu timpul si cu vizionari multiple am ajuns sa inteleg ce vrea de la mine, de la noi. Acum cateva luni am citit si cartea lui Chuck Palahniuk si am ramas surprins la asemanarile dintre aceasta si film. David Fincher a ales sa fie foarte fidel si sa prezinte haosul scriitoricesc din carte la fel si in film si cu toate astea ambele au logica daca le oferi un dram de atentie. Aceleasi one-liners pe care le vedem in film ("this is your life and it's ending one minute at a time") le gasim si in carte, in aceeasi forma si in acelasi context.
Intotdeauna am fost de parere ca atunci cand se poate o carte trebuie reprezentata in film cat mai fidel posibil...mai ales daca e o carte excelenta. Anti-consumerism pana la cotor, revolutionara, revelatoare a naturii umane, deschizatoare de ochi si dureros de sincera. Asta daca alegi opiniile astea...daca alegi sa fii un consumerist trist pe care il definesc hainele pe care le pune pe spate atunci nu ai sa intelegi niciodata ce vrea sa spuna filmul si in acelasi timp cartea. Fight Club nu e un club de batausi, e un club de luptatori...luptatori care vor sa distruga ideologiile create de marile corporatii ce forteaza lumea sa cumpere lucruri de care nu are nevoie.
Si totusi involuntar sau nu, oricat de mult ai vrea sa te lupti cu genul asta de sistem, esti in final un sclav al ei. Cumperi o masina pentru ca ai nevoie de ea intr-un fel sau altul, da, ai putea sa mergi cu mijlocul de transport in comun dar asta te duce pana la limitele orasului, da ai putea sa mergi cu trenul dar si asta face parte din sistem, la fel si cu avionul. Vrei sa te imbraci, nu poti sa-ti faci singur haine, le cumperi doar de la S.H. si doar asa poti spune ca nu imbogatesti o corporatie. Mancarea o cumperi de la taran dar nici asta nu se stie sigur ca e de la el, nu in ziua de azi. In rest cumperi din hypermarketuri, de la anumite firme...consumerism ca sa traiesti. Si nu toti au conditiile noastre, nu toti au de unde alege...
Filmul e plin de idei foarte bune, ideale. E foarte usor de spus ca trebuie sa fim unici, sa nu depindem de nimic, sa nu ne definim in functie de ce detinem, ca de fapt nu insemnam nimic in lumea asta ("all singing, all dancing crap of the world")...dar sa facem ceva in legatura cu asta? Ne mutam in pustiu si traim din fragi si mure. O societate e construita pe consumerism, capitalism...si banii care se invart se duc in final in buzunarul cuiva.
Bineinteles, ideile din film nu sunt singurele care te fac sa te intorci la el. Nu. Actorii Brad Pitt si Edward Norton si-au facut reputatia datorita acestui film...Norton inca a mai jucat intr-un film care dezbate tema asemanatoare...25th Hour. Ambii joaca foarte bine. Filmul e un clasic din cauza lor, din cauza scenariului, din cauza muzicii, din cauza editarii exceptionale si din cauza ca spune "fuck you" pe fata la multe chestii, inclusiv la noi pentru ca facem parte din sistem si ar trebui sa ne simtim jigniti ca nu facem ceva in legatura cu asta.
10/10
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu