O spun din start ca nu e un film care m-a uimit sau care m-a facut sa-mi fac sperante si mai mari fata de viitorul lui Cristian Mungiu. Ma gandeam ca dupa succesul filmului 4 Luni, 3 Saptamani si 2 Zile, Mungiu o sa atinga tot un subiect sensibil (si ce e mai sensibil decat credinta la romani) dar in acelasi timp ma gandeam ca o atinga un subiect cu amploare, nu la fel de minimalist. Vroiam sa vad adevarata stofa a lui Mungiu, vroiam sa vad ce poate sa faca acum cu mai multi bani, cu mai multi producatori si cu o libertate a creatiei mai mare datorata succesului critic a primului sau film serios.
M-a dezamagit oarecum. Da, tema este sensibila si destul de detaliata cu o multime de interpretari si mai toate se invart in jurul religiei si parerea bisericii despre anumite tipuri de relatii. Pentru mine, un autoproclamat ateu, filmul asta trebuia sa fie apa la moara, trebuia sa imi intareasca parerile despre cat de perversa si gresita e biserica in anumite aspecte insa mi-a lasat un gust amar pentru ca am simtit ca nimeni a facut ce trebuie in filmul asta si toti s-au ascuns fix inainte de a rasari adevarul.
Am avut de a face cu doua fete imature si incapabile sa isi arate adevarata fata...una pentru ca e fata lui dumnezeu si cealalta pentru ca occidentul a schimbat-o total si nu intelege schimbarile drastice prin care trece prima. Voichita si Alina sunt doua fete care se cunosc din copilarie iar relatia lor este una puternica si foarte apropiata. Voichita, acum maicuta alege calea domnului pentru mantuirea pacatelor ei iar pentru ea pacatul principal e ca a iubit o fata. Alina vrea sa o ia inapoi cu ea in Germania si nu accepta viziunea Voichitei asupra viitorului...nu accepta sa fie separate. In felul asta Alina alege sa se razbune pe cel pe care il crede vinovat, preotul manastirii. Emotiile ce umbla prin aer si intre fete sunt primare iar ele sunt aproape incapabile sa discute subiectul si sa ajunga la o intelegere...amandoua au fost crescute fara parinti, in orfelinat.
Eventual comportamentul Alinei ajunge sa fie deplasat, mai ales in cadrul unei manastiri. Maicutele, in frunte cu preotul, ajunge repede sa considere ca trupul Alinei este posedat insa de fapt, asa cum orice om rational vede, Alina nu vrea decat sa fie cu Voichita orice ar fi...insa sa nu joace jocurile ce ii sunt cerute (sa devina maicuta, sa se spovedeasca, sa se impartaseasca...tocmai din cauza timpului petrecut in occident, unde religia nu este privita cum e la noi).
Mie trebuia sa imi placa mai mult filmul asta insa mi-a placut ce le-a placut si celor de la Cannes...scenariul si jocul celor doua actrite din rolurile principale. In fond toata lumea a jucat foarte bine si apreciez asta dar ma asteptam la altceva de la Mungiu. In schimb, spre surprinderea mea, in cele doua ore jumatate au fost foarte putine scene in care nu se intampla nimic...de fapt dialogurile au fost lungi si au fost consistente in fiecare scena. Nu am mai vazut scene lungi fara sens. Acum nu stiu ce sa fac...nu e un film prost deloc iar tema si subiectele sunt importante dar vroiam sa vad mai multa calitate in alegerea cadrelor, imagine si mai ales sunet (aceeasi problema in filmele romanesti).
8/10
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu