Din start, stiti ce mi-a placut? Mi-a placut ca, spre deosebire de alte filme, efectul de slow-motion incorporat atat de interesant aici nu e gratuit. Nu e un efect care e pur si simplu bagat sa arate frumos ci are si o cauza...in acest caz vorbim despre un drog care grabeste toate procesele psihice astfel incat lumea reala pare ca se misca cu incetinitorul...un drog care, amuzant, se cheama slo-mo.
Deci numai din cauza acestei explicatii pentru slow-motion si pentru imaginile incredibile pline de culori saturate (care merita vazute in HD) filmul asta trebuie vazut si luat in vizor. In rest mi-a adus aminte de The Raid: Redemption din cauza constructiei premisei. De fapt e cam identic din acest punct de vedere numai ca in Dredd este mult mai putin actiune, comparativ. Pe langa asta, spre deosebire de filmele de actiune de duzina aici filmul nu e umplut pana la enervare cu impuscaturi in stanga si in dreapta unde eroul nostru are un numar infinit de gloante. Nu. Mi-a placut cum fiecare scena cu impuscaturi era diferita intr-un fel sau altul si mi-a placut cum au incorporat si tacticul in toata aceasta treaba. Aceasta strategie a permis astfel sa nu fie la fiecare etaj din cele 200 un mini-razboi. Si prin tactic ma refer si la diferitele feluri de munitie ce le avea Dredd in pistolul lui smecher.
Relatia dintre Dredd, jucat bine de Karl Urban (care a ales, fidel comic-book-ului, sa nu-si dea casca jos niciodata) si incepatoarea Anderson, jucata de Olivia Thirlby, a fost bine construita, suficient pentru un astfel de film...iar abilitatea ei a fost binevenita si bine introdusa, atunci cand era nevoie de ea. Lena Headey a fost o scorpie reusita, convingatoare si nemiloasa, un villan ok dar nu foarte memorabil...ea e mai sus in imagine, un final asteptat si vazut de la inceput. Astfel a fost un film de actiune mai bun si mai inteligent decat omologul lui din 1995 cu Stallone.
7.2/10
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu