La piel que habito {2011}

The Skin I Live In

Acum, in final...cand pe fundal inca se aud notele de pian din genericul de final al acestui film excelent nu imi vin in cap decat cuvinte de bine si admiratie pentru pelicul semnata de Pedro Almodovar. Si cam la fel ca orice film facut de el, acesta se desfasoara incet dar sigur spre un deznodamant usor socant si revelator asupra naturii umane pusa in chestiune.

Cu toate astea pare ca subiectul dezbatut ofera mai mult senzationalul pentru un spectator aflat la limita simtului emotional din precedentele filme ale regizorului spaniol. Nu zic ca acesta nu e la fel de sofisticat, la fel de frumos filmat, la fel de bine acompaniat de muzica (sau poate ca aici muzica chiar iese in evidenta si e sublima), la fel de bine jucat insa tema e una ce ofera şoc spectatorului si mai putin ocazia de a analiza personajele...desi putem face asta foarte bine la final. Pana la urma am inteles ce a facut doctorul Ledgard (jucat de Antonio Banderas...in sfarsit o ocazie adevarata sa ne arate ca stie sa joace, desi nu a fost o revelatie) si de ce a facut ce a facut. O alegere extrema care subliniaza nebunia sa geniala...e pana la urma un chirurg desavarsit ce aduce imbunatatiri extreme (transgeneza despre care se vorbeste...folosirea celulelor porcine pentru a fabrica o piele umana mai rezistenta) pentru orice om care este dispus sa se imbunatateasca.

Punctul culminant vine treptat si se ofera indicii pentru acesta inca de la inceput, daca privim totul cu atentie. O data ce incep amintirile, atunci incep piesele sa apara in locurile de langa cele deja prezentate pentru a forma un tablou complet despre intreaga poveste. Un tablou ciudat, ce-i drept...

Probabil lucrul cel mai evident pe care a vrut sa-l arate Almodovar e ca desi lumea se schimba la suprafata, haine, schimbari radicale cum sunt cele prezentate in film, etc....in interior ramanem aceeasi, undeva in interior avem ceva ce nimeni nu poate distruge, nimeni nu poate sterge sau inlocui cu o alta piele, alt nume sau alt stil de viata. Pe langa asta Almodovar ne arata cat de mult ne pot schimba traumele din viata noastra...ca si cum sunt prezentate cele doua evenimente in anti-teza. Ne schimbam numai daca permitem traumelor sa o faca... si Vincente a avut o trauma dar asta l-a facut doar sa se adapteze situatiei, sa isi inteleaga rapitorul...dar mai mult nu spun. Filmul e plin de surprize, e o surpriza ce arata ca cinemaul inca nu a murit si nu are moarte...asta e clar.

9/10