Jodaeiye Nader az Simin {2011}

A Separation

Aha, deci si acum, in anul mirific in care s-au intamplat atat de multe si totusi nesemnificative, anul 2011, pentru cinema a fost destul de prolific...Melancholia e una bucata, Tree of Life alta (care pe mine nu m-a dat pe spate insa e in sine o realizare), Drive, Midnight in Paris si acum aceasta drama superba tocmai din Iran. Ce ne faceam noi fara internet? Ce ma faceam eu fara aceasta unealta? Unde vedeam eu atatea filme si capodopera ale artei colective?

Pentru ca intr-adevar, nu exista arta mai colectiva decat filmul...ca sa iasa ceva cu adevarat important e nevoie atat de un scenariu excelent, de o regie subtila insa puternica, acting emotionant si emotional, editare calumea care sa functioneze ca rima unei poezii...toate acestea si nu numai trebuie sa lucreze in unison astfel inca emotia personajelor sa treaca de bariera digitalului sau a panzei albe din cinema si sa ajunga la spectator. Dar ajunge pup-in-fundismul asta...

Filmul prezinta cateva vieti nu neaparat pana la cel mai mic detaliu insa atat de bine caracterizate prin fapte incat ajungem sa cunoastem personajele din primele minute (20, poate) si sa ii aprofundam mai departe. Sa le intelegem actiunile, dorintele, minciunile chiar. Minciunile au facut parte esentiala in acest film...ele intotdeauna sunt tragaciul emotiilor umane cele mai complexe din cauza ca insasi minciuna poate fi ceva cu multe aspecte. Incepem cu un divort care a inceput de la dorinta mamei Simin (jucata de Leila Hatamani) de a se muta impreuna cu sotul Nader (Peyman Moaadi) si fiica Termeh (Sarina Farhadi - fiica regizorului Asghar Farhadi) in alta tara din cauza posibilitatilor financiare limitate. Sotul a refuzat din cauza tatalui sau, bolnav de Alzheimer...E important de mentionat ca fiecare eveniment ce se petrece in film si fiecare relatie inter-umana are un sens si o logica. Totul este construit inteligent si nu se lasa loc de "dar de ce nu au facut aia, insa au facut asta?". Pentru mine dramele umane au avut pentru fiecare personaj un fundament puternic fara de care nu se putea face un film atat de bun...scenariul din acest punct de vedere este solid si profund, fara sa bage in ceata.

E un studiu psihologic bun asupra naturii umane, asupra sacrificiilor dar si asupra inselaciunii la care este dispus sa apeleze cand se simte incoltit sau amenintat de varii motive. Tatal a mintit pentru viata fiicei lui, aceea in care ea ramane cu el pentru a continua scoala aici, in Iran...iar femeia insarcinata a mintit din cauza ca sa nu-l supere pe sotul ei si asa daramat din cauza ca a fost concediat de la slujba lui unde a lucrat mai bine de 10 ani.

Sunt atat de multe aspecte care se leaga atat de bine la filmul acesta si pentru spectator emotiile ajung la un grad de empatie inalt si regasire in povestile lor chiar daca nu am trait personal ceva asemanator...ajungem sa ii cunoastem pe acesti oameni si problemele lor si realizam ca nu totul se rezolva cu lege ci cu morala, bun simt si intelgere...

9.4/10