miercuri, 3 august 2011

Nostalghia {1983}

Poate nu e un film la care e recomandat sa fii pe jumatate adormit si tot sa il intelegi, no way...dar cu siguranta e destul de eficient incat sa te faca pe jumatate adormit in timp ce te uiti la el. Acesta este cu siguranta cel mai labirintic film pe care l-am vazut de la Tarkovsky...e ca o poezie afurisita care e atat de artistic scrisa incat ti-e imposibil sa o intelegi de la prima "citire"- vedere in acest caz...
Pe tot parcursul filmului aveam in gand cuvantul "nostalgia" si incercam sa-l leg la frumusetea cadrului sau o parte a actiunii...cateodata iesea legatura, cum ar fi cele cu amintirile din copilarie...unde am incercat apoi sa vad ce treaba are scena din copilarie care nu spunea prea multe cu ce se intampla in "prezent". Grea treaba. Chiar si acum, in timp ce vad ultimele minute din film mi-e dificil sa leg toate chestiile. In acelasi timp, filmul mi-a reinviat interesul asupra filmului in general pentru ca in ultima vreme nimic nu mi-a atras atentia si nimic din trecutul cinematografic nu ma indeamna sa-l bag in seama. Acesta a fost pe lista de multa vreme si am ajuns intr-un final sa-l vad...desi la o ora prea inaintata incat sa-i acord 110% din atentia mea...cum o fac de obicei la filmele mai grelute.
Cum am zis, nu pot sa scot din aceasta vizionare ceva consistent ca idee si ca parere. Filmul a fost dedicat mamei lui Tarkovsky si din moment ce a filmat toata treaba in Italia nu cred ca se referea neaparat la mama lui naturala ci chiar la patria mama. Personajul pierdut printre ruine, cautand radacinile unui alt rus, devine nostalgic si singur. Iar aceasta este o latura a lui Tarkovsky care o sa tanjeasca intotdeauna pentru mother Russia. Bineinteles, Andrei nu a fost izgonit din tara lui ca o astfel de manifestare sa fie necesara sau sa fie convingatoare (daca a fost vreodata afectat) dar intotdeauna nostalgia ne trage la locurile unde am petrecut copilaria si este declansata chiar si atunci cand un miros e asemanator cu cel de cand eram mici.
In astfel de filme, doua ore sunt alocate unui singur sentiment...doua ore sunt suficiente pentru a spune putin intr-un ritm atat de lent precum acesta...folosind cadrele lungi si "in reluare" a la Antonioni...travelling inainte sau inapoi. Spre deosebire de filmele lui Antonioni, aici se petrece ceva in cadrul respectiv, lungit cu un scop. Cred ca merita o vizionare in plus, poate chiar doua...dar astfel de filme atrag intotdeauna snobul din noi, sau snobul ca personaj solitar, care simte ca vede mai multe decat arata filmul. Da, pentru unele filme e frumos sa intelegi ce a vrut sa zica regizorul dar cand, dupa vizionarea unui astfel de film, plec cu mana goala si cu sufletul indiferent mi-e greu, tare greu, sa-l mai bag in seama. Nu despre asta e cinematografia.
Cinematografia nu e intotdeauna minimalism fara sentiment direct...nu e o serie de imagini care spun mai putin decat ar putea una singura, comprimata. Cinemaul e emotie si trairi palpabile. Poezia pot sa o citesc si singur si pot sa o descifrez si singur...dar nu in felul asta.
8.1/10

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu