Mike Leigh intotdeauna a fost capabil de a transmite emotii umane puternice prin film. A reusit sa le transforme intr-un scenariu si apoi sa le ecranizeze, a reusit sa isi conduca actorii de parca ar fi propriile lui papusi cu fir si el era papusarul lor. In acest caz, Mike Leigh ne povesteste drama unor persoane deprimate care depind de atentia unor straini pentru a supravietui inca o zi.
Straini e prea dur spus...sunt prieteni sau colegi de munca dragi dar au devenit insistenti datorita starii lor emotionale si datorita singuratatii lor. Problema e pur si simplu a lor. Au asteptari prea mari de la ei si nu lasa garda jos, cum e cazul Mariei, o femeie de varsta medie care gaseste mai usoara o relatie cu un bosorog sau cu unu mult prea tanar decat cu altcineva, de varsta ei. E o fire bagata in priza, una care e dornica sa multumeasca pe toata lumea pentru a ramane in gratiile fiecaruia dar nu ajunge decat sa para disperata si extraordinar de trista. Pe langa povestea ei, care o vedem episodic, vedem povestea altor oameni deprimati ce se invart in jurul personajelor principale...cuplul perfect, intotdeauna fericiti, cu picioarele pe pamant. Realizati profesional si pe plan emotional. Ii comparam cu acestia pentru ca acestia sunt cei care observa si cei care scot la iveala adevaratul "eu" al personajelor deprimate si intotdeauna triste.
"Inca un an" e un film ce arata extremitatile unei vieti...de la fericire la nenorocire, nu neaparat in acelasi pachet ci in doua pachete ce au acelasi potential dar nu au stiut sau au avut nenorocul ca soarta sa nu fie de partea lor. Film in mare deprimant si putin cam lung dar construit in asa fel incat fiecare anotimp sa aiba 30 de minute.
8/10
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu