vineri, 28 ianuarie 2011

Rabbit Hole {2010}

Film dupa o piesa de teatru. Inca din aceasta mica si semnficativa propozitie putem deduce multe caracteristici specifice ale acestui gen de film. Gen de film...film facut dupa o piesa de teatru. De obicei se focalizeaza pe dialog si pe puterea si talentul actorilor pentru a scoate in evidenta povestea simpla insa frumoasa. Povestea a doua persoane ce se afla in perioada cea mai dificila pana in acel moment a vietii lor. Micul lor baiat a fost omorat intr-un accident de masina. Si cum mi-a placut in mod special detaliile accidentului nu apar decat treptat, o data cu aparitia unui alt personaj (in acest caz adolescentul care conducea masina), cu rabufnirea altui personaj, cu adaugarea unor replici ale altui personaj, si asa mai departe...
Filmul mi-a adus aminte in mod special de alte 2 drame care au fost foarte asemanatoare ca stil si dramatism...Little Children si Revolutionary Road. Impreuna fac un triumvirat puternic al dramei moderne de suburbie. Desi R.R. se petrece in cu totul al deceniu nu ezit sa-l pun alaturi de ceea ce e modern. Rabbit Hole a fost o poveste umana despre depasirea obstacolelor emotionale ce vin inevitabil cu pierderea cuiva drag. Insa e si despre speranta si iubire...rationament si emotie combinate, desi acestea doua nu au loc una langa alta de obicei. Nicole Kidman chiar mi-a atras atentia cu prestatia ei puternica si flexibila si daca nu era anul asta Natalie Portman ii dadeam ei Oscarul, chiar daca l-a mai castigat.
Un film bun spre foarte...regia a scos totul in evidenta iar scenariul e simplu si bogat.
8/10

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu