Filmul romanticului incurabil. Un film care are puterea de a te imbata cu o stare ciudata de dragoste unica, adevarata, neconditionata. Nu m-a afectat asa cum vroiam...desi subiectul ar fi pe placul meu, mai S.F., mai inuman. Despre ce e vorba...un internat din Anglia primeste numai orfani sau copii parasiti (sau clone, copii crescuri in eprubeta, etc). Acesti orfani sunt crescut pentru un singur scop...acela de a fi, de la o varsta, donatori obligatorii.
Asa ceva nu e un subiect nou sau socant. A fost prezentat si in filme mai usoare, gen The Island al lui Michael Bay...chiar si Matrixul intra in aceasta categorie dintr-un anumit punct de vedere. Asadar, nu a contat prea mult aspectul S.F. al filmului ci povestea de dragoste. Una care s-a infiripat cand personajele au fost copii mici si pentru personajul Carey Mulligan nu a incetat niciodata...desi iubitul ei a fost furat, din gelozie si ciuda de o colega de clasa. Toti au jucat exemplat, actori care promit multe roluri bune si/sau spectaculoase.
Filmul e profund si complex dar pentru a captura aceasta atmosfera iti cere atentia ta nedivizata. Chiar si asa nu m-a afectat puternic. Probabil si pentru ca povestea de dragoste ce se dorea din start a aparut din senin si brusc. Neconvingator detaliu. In rest, un film despre gelozie, sacrificiu, iubire si impacare...impacare asta e pe mai multe nivele dar in fond e valabila la testul suprem din final.
Un film trist, melancolic si poate deprimant...dar asa e viata cateodata. Avem momente frumoase si avem momente triste si le imbratisam cu aceeasi dragoste...pentru ca asta e viata. Nu e numai curcubee duble si ponei roz sau albastrii deschisi (in functie de preferinte). E si despre sacrificii si rani interioare...
7.7/10
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu