Un film care s-a terminat sub asteptarile mele...un clasic, sa-i zic asa, al genului de film in care exista un tip de treaba, desi cu un trecut periculos, este luat ca ţap ispăşitor.
Nu, chiar nu ma asteptam sa ma dezamageasca in felul asta...poate nu a fost scenariul de vina, sigur nu a fost regia si nici alegerea imaginilor...ci au fost unele detalii minuscule background...ca unele replici si unele gesturi care mi s-au parut ba prea prea, ba prea putin. Nu mi s-a parut ca totul se leaga frumos...nu se leaga ca un film ce pare a fi un film clasic ci unul care ar fi avut efect atunci dar acum pur si simplu pare naiv. Pana si toata treaba cu procesul si scurta dramodie din camera in care s-a tinut mi s-a parut o gluma...
Cui totusi ar trebui sa-i acord un credit sau doua filmului? Personajului jucat de Orson Wells si cu accentu lui de irlandez...irlandezul negru il numeau ziarele dupa ce a ucis pe cineva. Are o istorie bogata si tulburata. Altceva ar fi Rita Hayworth, bineinteles, a carei frumusete mi-a rapit atentia si nu mai intelegeam nimic din film. Nu m-am mirat de chestia asta...dar totusi, filmul asta nu e atat de bun pe cat pare. Nu orice film vechi e valoros dar probabil asta o sa ramana asa din cauza lui Orson Wells care desi a regizat filmul nu s-a trecut pe credite. A simtit probabil ca povestea conduce filmul, scenariul...si nu regia lui. Desi aceasta mi s-a parut ca ajuta destul de mult.
Pacat ca nu l-am vazut la club, acolo unde intentionam...si pacat ca nu a fost destul de interesant incat sa-mi trezeasca interesul de la un capat la altul, astfel vazandu-l in doua ture...doua ture care au fost la fel de "bune". Eh...Rita, fucking Rita. Close-upurile cu ea au fost fenomenale si din cauza asta, am sa pastrez filmul.
7.6/10
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu