Limelight {1952}

De ce a ales Chaplin sa-si omoare vagabondul, nu stiu...probabil a vrut o finalitate, o finalitate de care nu a avut parte pentru ca el, ca actor si creator cinematografic, nu a trecut prin nici o faza a finalului vietii lui Calvero. Deasemenea, a vrut sa prezinte o poveste generala a marilor figuri din trecut care au decazut natural si firesc catre un final mai putin placut.

De ce e natural acest final mai putin placut? Frustrare, confuzie...sa te admire atat de multa lume intr-o anumita perioada de timp si apoi gata, se termina totul de parca a fost un vis, un vis plin de realitate. Si chiar si asa, desi Chaplin nu a patit ce a patit Calvero, inca a fost laudat si ridicat la rang de geniu cinematografic inca de cand traia si respira, Charlie a facut un personaj convingator si autentic a carui poveste de viata a ramas un reper dramatic de inalta calitate.

Insa intotdeauna o sa-mi para actingul din acest film unul de lemn si inca marcat de perioada in care filmul era mut iar miscarile actorilor trebuiau sa fie o extensie a emotiilor si trairilor lor, astfel sunt usor exagerate chiar daca se vede ca se incearca eliminarea lor. Dar nu, filmul e plin de momente frumoase, de replici si monologuri inspirationale, mai ales cand prima jumatate este vorba despre sinucidere si viata. M-am uitat la filmul asta pentru ca e unul din acele Chaplinuri care sunt foarte bune si nu le-am vizionat...si inca un detaliu important, e singurul film al lui Chaplin din care a luat un Oscar...pentru muzica. Asa e, intotdeauna Oscarurile ignora geniul...asa a patit si Kubrick si cine mai stie cine ca doar nu ii monitorizez pe toti.

Fiind o creatie Charlie Chaplin filmul trebuie vazut oricum, dar cele pline de comedie parca merg mai usor la vale...dramatismul nu e punctul forte al lui Chaplin dar este, fara doar si poate, un efort laudabil.

8.5/10