Vroiam sa vad filmul asta de mult timp, il aveam pe lista de asteptare insa cand am vazut ca o sa fie dat la club am zis sa astept. Oricand e mai placut un film acolo decat acasa.La vremea lui, ideea filmului a fost revolutionara...discutia despre casatorii a doua persoane de rase diferite era oarecum tabu cand America tocmai incepea sa-si schimbe mentalitatea in legatura cu asta. Pe atunci, prin anii '50 au fost acceptati primii negri in facultati mari, avand locuri speciale cu bursa. Nu ca la noi, cand exista locuri de genul asta dar nici un tigan nu il ocupa...desi e gratis. Nu trebuie decat sa termine un amarat de liceu si poate sa vina fara probleme la facultate. Auziti de povesti de genul asta care s-au dus pana la capat? Pentru ca eu nu. Eniuei...
In film nu e vorba despre cuplul tanar care vrea sa se casatoreasca desi s-au cunoscut acum 10 zile...cuplu format din incredibilul Sidney Poitier si frumoasa Katharine Houghton (de care nu am mai auzit)...nu e vorba de ei. E, insa, urmarita reactia parintilor care nu accepta aceasta relatie tabu. Asa cum e normal, gandirea lor este inapoiata si intotdeauna nostalgica, plangand pentru vremurile trecute unde totul era atat de simplu. Sincer insa, ma asteptam sa se termine in primele 20 de minute cand tatal fetei a aflat ce om a gasit fiica lui...un om extroardinar, un doctor foarte bun si cu foarte multa experienta in viata. Ma gandeam ca nimic nu il poate face sa gandeasca diferit din momentul ala. Nu stiu insa ce s-a intamplat si s-a intors la gandirea scortoasa si excesiv de dura care ii caracterizeaza pe batrani.
Evident ca finalul e previbil. Aici a contat foarte mult stiudiul de caracter a doua familii, barbatii gandind intotdeauna impotriva alegerilor copiilor, femeile accepta orice alegere fac copii lor din cauza ca ii iubesc neconditionat. Este o balanta care se echilibreaza de la sine, de unde si lupta pentru ce opinie o sa castige cuvantul final. Cel mai mult mi-a placut replica data de personajul lui Sidney tatalui sau. O replica care am indragit-o instant din cauza ca m-am regasit dar si din cauza ca a si jucat-o Sidney atat de dramatic si superb. Insa monologul din final al lui Spencer Tracy, un actor pe care il indragesc si respect, mi s-a parut extraordinar de nelalocul lui, condescendent da, dar superioara si dornica de a fi ultimul cuvant in discutie. Bine, era socrul mare, dar chiar si asa, nu era un judecator sau avocat, era un redactor sef la un ziar...nu mi s-a parut ca persoana cea mai potrivita de a avea ultimul cuvant...de fapt, intregul monolog mi s-a parut in plus, mai ales ca a povestit cam tot ce s-a intamplat pana atunci.
Ei, cu toate minusurile si plusurile, ramane un film foarte bun, extrem de amuzant si vesnic tanar. Il recomand cu caldura.
8.75/10
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu