duminică, 28 martie 2010

Umberto D. {1952}

Trista imaginea, nu? Asta si vrea sa fie...De Sica, un mare regizor italian care nu are nevoie de introducere din moment ce a facut unul din cele mai memorabile filme din istorie...Ladri di biciclette, a facut dupa 4 ani filmul asta.

Povestea simpla despre un batranel ajuns la capatul puterilor si a vointei. Pensie ii este mizera, chiriasa e o nesimtita ce nu ia in considerare lumea mizerabila in care traiesc cei din jurul ei insa cere mult prea mult la chirie, cainele sau nu are ce manca...preferand mai mult sa manance asta mic decat el. E un film a carui pura si singura intentie e sa te faca sa plangi, sa simti empatie pentru personajul principal, sa te deprime cu aerul sau extraordinar de trist si sa iti lase un gust amar...facandu-te parca responsabil de situatia in care se afla acum batranelul.

Batranelul joaca foarte prost...e stana de piatra, insa e placubil, asa cum trebuie sa fie un personaj pozitiv care nu mai are mult de trait. E intentia regizorului sa te pozitioneze in mijloc, sa simti ce simte batranul. Eh...nu pot sa spun ca mi-a placut in mod deosebit pentru ca prea e pe fata cu "hai, ma astept sa plangi pentru ca am facut un film la care se plange". Asta nu a insemnat ca si eu am stat neclintit emotional...au fost doua momente, ambele implicandu-l si pe caine, care au reusit mai sa-mi stoarca o lacrima...prima in care se regasesc cei doi si a doua de la final unde el a ajuns la capatul rabdarii si e disperat...scena construita de nota 10, toate privirile, toate elemente, tot. Muzica te distruge si te rupe in doua, nu alta, fiind un element esential cand vine vorba de filme la care trebuie musai sa plangi. Pe langa toata treaba cu empatia si tristetea generala mesajul filmului nu m-a marcat.

Da, sunt si astazi batrani care muncesc o viata intreaga si la sfarsit au o pensie de mizerie, este o nedreptate de o cruzime imensa insa ce pot sa fac? Politicienii idioti tot fac ce le trece prin capul plin de rumegus, tot legi in favoarea lor voteaza, tot si iar tot. Si aici vorbesc de Romania. Filmul insa se petrece prin Italia prin perioada interbelica, daca nu ma insel...pentru ca la un moment dat un personaj il intreaba pe personajul principal daca o sa mai fie vreun razboi la care personajul nostru, plin de personalitate pura si originalitate...da din umeri in semn ca nu stie. Ma asteptam la mai multa profunzime si la mai multe replici memorabile...dar asta e neo-realismul. E dureros si e in your face. E simplu, e ca in viata, nu sunt numeroase replici gandite mult timp ci sclipiri de moment...

Cu toate astea filmul e bun si cuprinde multe elemente care raman aceleasi si in ziua de azi. Un element pe care il cauti la un film bun. Subiectul sau sa nu se demodeze.

8.75/10

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu