duminică, 7 februarie 2010

L'avventura {1960}

Trebuie sa o spun drept...nu m-am chinuit la filmul asta la fel ca la celelalte doua filme ale lui Antonioni pe care am avut neinspiratia sa le vad...Blowup si Professione: reporter.

Nu zic ca face filme proaste...nu. Sunt doar nitel over-rated si inutil de lungite, nu lungi ca asta ar fi insemnat ca sunt pline de scene inutile. Nu, toate scenele sunt utile, folositoare pentru intriga si desfasurarea actiunii dar sunt filmate la un ritm dureros de lent si din punctul meu de vedere, inutil. Nu zic ca trebuie sa fuga, nu zic ca trebuie sa fie zeci de taieturi pentru a simti ca se misca mai repede. Pur si simplu, daca personajele isi mareau pasul, daca erau taiate cateva secunde din scena care oricum nu zic mai mult decat celelalte secunde de inainte. Un plus de secunde nu ne fac sa contemplam asupra mutrei personajului si la ce gandeste acesta mai mult decat e necesar.

In fine, filmul asta are doua ore si douazeci...si se simte. Si nu e ca si cum ar spune o poveste extraordinar de complexa. Lineara, cu putine personaje, insa cu multe dezabateri emotionale si psihologice la ce poate sa gandeasca personajul si la ce simte. Se numeste "Aventura" ca sa nu se numeasca "Viata". Pentru ca si aceasta aventura e formata ca si viata de mici aventuri puse cap la cap, evenimente din viata, mai banale sau nu, care tot aventuri se numesc. Scara lor depinde de perceptia fiecaruia si de opiniile proprii. Asa cum e si normal, cand ne gandim la o aventura si la italieni nu poti sa nu te gandesti la o dragoste interzisa. Desi femeia barbatului a iesit complet din tablou, fiind data disparuta, sau a vrut ea sa dispara sa scape de omul asta nesuferit, alta femeie nu indrazneste sa-si arate toata dragostea pentru acest om si inca mai este paranoica ca prima femeie se poate intoarce in orice moment...

Si asta e inca un exemplu de film care atunci cand nu place publicului cu atat mai mult place criticilor. Iar eu cred ca e o aberatie din partea criticilor. E ca si cum, ei, avand puterea, ne arata cat sunt de diferiti fata de public, iar publicul, prin definitie majoritatea, este mai putin inteligenta decat o masa de oameni care au muncit mult si au ajuns unde sunt cu inteligenta. Aici e un abuz de putere constant si o aroganta infinita din partea criticilor. Asa a fost si asa o sa fie. Un film trebuie sa fie cu picioarele pe pamant chiar si atunci cand zboara fantastic deasupra...cum e 2001, de exemplu. Asta e o lungeala inutila si asta nu e bine, in nici un caz.

8.3/10

Un comentariu:

  1. Nu am inteles niciodata ce atat mare tam-tam in jurul lui Antonioni. Blowup mi s-a parut subtire rau si nu am inteles care ar fi putut fi sursa dezbaterilor existentialiste pe marginea lui.
    Professione nu m-a convins si pe parcurs am renuntat.
    Singurul care mi-a placut de la el a fost La Notte unde stilul lui desertic pare sa aiba chiar si un scop.
    Nu ma deranjeaza filmele lente(hell, I love Bela Tarr's work, spre exemplu), nu ma deranjeaza filmele vagi caci nu caut substanta in film, daca vreau idei si analiza lor si steme etc ma apuc sa citesc ceva tratate filosofice, dar ma deranjeaza filmele care au un "comportament" de usa batanta.
    Blowup ar pregati terenul pentru un mistery combinat cu ceva visual storytelling, insa vizual nu mi se pare atat de "visceral" ca si Tarkovski, Greenaway, Resnais, Parandanov, Rusell(asta e exclusiv vizual nici n-ai ce cauta altceva la el) etcetc, iar misterul nu exista pe nici un nivel si nici personajele nu sunt conturate. Si mai e o problema, de obicei cand faci un film desertic nu trebuie sa ai elemente ca sa distraga, cadreel lungi, coloana sonora trebuie sa ajute la conturarea acelor imagini etc ori asta nu se intampla aici.

    La professione aceeasi chestie. Si aici absenta incurca si mai mult pentru ca eu acolo nu vad un personaj care vrea sa isi schimbe identitatea vad ca regizorul ar vrea ca acel personaj sa si-o schime si vad actorul cum simuleaza si de aici se duce totul.

    RăspundețiȘtergere