luni, 15 februarie 2010

Black Dynamite {2009}

Un spoof legendar care il are in rolul principal pe ala din imagine, Michael Jai White, ala care l-a jucat pe Spawn in copilarie, daca mai tine minte cineva filmul ala si pe Gambol in The Dark Knight. Plus filmul asta care e extraordinar de memorabil si amuzant.

Nu numai ca e o comedie execelenta dar trebuie sa ai habar sa filmezi intentionat prost. Nu e ceva usor si iti trebuie mult talent si imaginatie sa stii unde vine fiecare zoom iregular, unde vine fiecare taiere proasta a cadrului, unde trebuie sa fie simtita editura proasta sau chiar jocul intentional prost care il face intr-un fel bun, nu? Totul e dus la extrem cand vine vorba de a scoate un hohot in plus iar unele faze sunt de un comic autentic...cum ar fi scena intreaga cand incearca ei sa descopera unde sau in ce sunt ascunse drogurile si se incumeta sa detalieze istoria zeilor antici ai Romei si ai Greciei, facand o poveste lunga si ce inconjoara evidentul.

A fost aproape insuportabil sa vezi scena aia...nu iti venea sa crezi...si mai si refuzai sa razi pentru a nu pierde o replica. A fost distractiv, extrem de inteligent de prost scris, excelent regizat in stilul filmelor de categoria B din anii '70, genul de film caruia ar trebui sa-i placa lui Tarantino foarte mult ca comedie. Multe nu sunt de spus pe seama acestui film din cauza ca nu incearca sa fie profund sau facut pentru analiza profunda. Trebuie cunoscuta putin cultura negrilor americani din anii '60-'70 si trebuie simtita comedia. Nimic mai mult.

A fost un spectacol pe cinste pe care il recomand.

8.25/10

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu