sâmbătă, 9 ianuarie 2010

A Serious Man {2009}

Un om serios, trist, aproape plangand intra intr-o camera...o secretara batrana, urata, plictisita il asculta cum se plange ca are probleme, ea nu scoate o vorba. Barbatul serios vrea sa vorbeasca cu rabinul, o autoritate religioasa, inteleapta dar mereu ocupata. Secretara, dupa ce il asculta, se ridica greu, cu sictir si se duce in biroul rabinului care sta in capatul acestuia, pe centru, inconjurat de tot felul de obiecte, diferite, nimicuri, el stand degeaba uitandu-se spre centru...ea vorbeste cu el, ea se intoarce la barbatul serios cu probleme si ii spune cu o voce neobisnuit de groasa pentru o femeie ca "E ocupat".

Omul serios nu poate sa aiba incredere in religie. Aceasta nu il ajuta, oamenii din religie sunt persoane malformate in gandire, plin de ganduri abstracte la fel ca cele pe care le-au invatat din cartile lor religioase. Aici vorbim numai despre evrei. Despre religia lor, despre genul lor. Omul serios se duce la doi rabini, unul tanar si unul mai batran. Amandoi sunt desprinsi din viata. Amandoi, avand religia de partea lor, au impresia ca detin adevarul. Adevarul lor nu invata pe nimeni nimic pentru ca nici ei nu au invatat nimic. Ei nu au raspunsuri sau rezolvarea unei probleme. In viata problemele sunt unice...fiecare rezolvare e unica desi datele ecuatiei pot fi diferite. Problemele in viata nu sunt ca problemele de matematica ale personajului principal...cu rezolvare.

Si asta nu poate sa inteleaga el. Nu intelege de viata e asa cum e. Nu intelege de ce sotia il paraseste pentru un om ca Sy, gras, si mai urat...nu intelege alegerea asta a ei. Iar pentru el, aceasta veste vine brusc, pe nesimtite. Revenind la rabinul batran...gandeste greu, senil...de ce am apela la cineva care e in starea asta? Pentru ca suntem disperati. Pentru ca atunci cand avem o problema mergem la cel cu cea mai multa experienta.

Comic este absurdul din filmul asta. Absurd e pentru ca radem de ceva aparent neamuzant, de ceva banal. Lumina in care sunt puse, perspectiva noastra, cea de-a treia persoana in poveste ne face ca sa ne amuzam la trivialitatile pe care le luam in serios. Bineinteles, aici intervine si cultura, educatia si perceptia. Fratii Coen au regizat acest minunat si glorios film abstract la care razi pentru ca stii ca e comic...dar nu stii de ce e comic. Plus ca lasa loc mult de dezbatere finalul deschis.

Actorul din rolul principal e unul necunoscut, Michael Stuhlbarg, a jucat excelent rolul de piesa din puzzle care nu stie unde ii este locul si nu cunoaste nici piesele din jurul sau.

8.5/10

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu