luni, 28 decembrie 2009

Smultronstället {1957}

Wild Strawberries

Dupa vizionare nu ai decat un sentiment de cat de scurta e viata...si oricum o traiesti, oricum esti privit de-a lungul ei, la final tot doresti ca toata lumea sa fie buna cu tine si sa te aprecieze din simplul motiv ca esti batran si gandesti ca meriti asta. Altii ar putea sa vada in filmul asta pe ei insisi ca pustii care sunt liberi si calatoresc unde doresc sau "cuplul" format din doua forte opuse. Sau mai este celalalt cuplu, acela in care cei doi sunt despartiti pentru o scurta perioada de timp iar femeia nu stie de ce...

Aceasta femeie locuieste pentru putin timp la casa socrului ei. Incearca sa caute raspunsul in asemanarile dintre cei doi. Cum fiul se asemeana cu tatal. Daca sta cu tatal si il cunoaste, stie de ce e suparat pe fiu. Chestii superficiale dupa parerea mea...clisee. Mosul, protagonistul acestui film, este si el un stereotip al mosului ursuz, morocanos, care insa simte ca se apropie sfarsitul...simte aceasta prin visele ciudate pe care le are. Acestea insa sunt prea usor de descifrat si interpretat din punctul de vedere al unui spectator. Un vis este atat de ambiguu incat nu numai ca e extrem de personal, insa chiar si cu ajutor unele elemente pot fi intrepretate prost.

Acest mos a trait o viata plina. 50 de ani de medicina a practicat si acum face un drum pentru a primi recunoasterea pentru aceast succes. In drum se intalneste cu mama lui, o mama a 10 copii si zeci de nepoti. O femeie la fel ca fiul ei, morocanoasa, care nu arata iubirea adevarata fata de copii ei...astfel ei cresc la fel ca ea si fiul mosului creste la fel ca el. Este un film foarte profund care e bun pe mai multe nivele, in primul rand pe acela al relatiilor inter-umane, complexe si intotdeauna enigmatice. Se vorbeste, ca si in celelalt film al lui Bergman, The Seventh Seal, si despre religie, subiect dezbatut de catre cei tineri care inca mai au de luptat pentru viata si mai putin de catre cei batrani carora nu le mai pasa.

Un film profund si foarte bun despre viata si moarte. Despre perceptia mortii la batranete (apropo de asta, un film foarte personal pentru actorul din rolul principal, Victor Sjostrom care a facut ultimul sau rol in acest film), despre cum ar fi viata daca atunci cand deschizi o usa iti vezi din nou copilaria mult uitata si iesi pe alta pentru a veni la realitate.

9.5/10

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu