duminică, 6 decembrie 2009

The Roaring Twenties {1939}

Raoul Walsh regizand un James Cagney clasic si un Humphrey Bogart pe care il cunoastem si iubim. N-ai cum sa ratezi cu asemenea distributie. Si e cliseic din partea mea sa-l laud si sa-i aduc cuvinte de ce ar sublinia cat de grand e si de ce este un clasic.

Povestea mi s-a parut in mod deosebit bine regizata si intrega. Aceasta completand si caracterizarile personajelor exact cum trebuie...desi personajul lui Humphrey mi s-a parut ca avea nevoie de mai multe detalii spre final. A ajuns prea repede un mare mafiot fara sa inteleg in totalitate de ce si cum exact. Eh, poate mai putin conteaza asta, poate detaliile erau in context si am refuzat eu sa le gasesc, fiind concentrat pe povestea personajelor principale, Eddie (James Cagney), o cantareata Jean si Panama, adevarata iubire a lui Eddie...numai ca el refuza sa vada asta.

Totul incepe in razboi...in primul razboi mondial. Intorsi acasa si dorind sa gaseasca de lucru, soldatii ajung sa munceasca in slujbele ce au mai ramas, cele periculoase. Intra in mafie si la inceput era mafia alcoolului, din cauza ca era interzis...si ca orice lucru interzis era foarte cautat. Eddie a intrat in aceasta afacere si timp de 10 ani a dus-o bine...chiar foarte bine. Dar filmul asta nu trebuie sa ramana in capul nostru ca fiind partea buna dintr-o afacere proasta, ilegala. Trebuie sa ramanem cu gandul ca totul e timpuriu si nimic nu dureaza la nesfarsit, nici macar visele noastre. Filmul trebuie vazut din cauza ca are multe elemente ale istoriei anilor '20 si '30 in America. Se justifica totul si totul, chiar si violenta, avea un motiv de a exista. Mark Hellinger, dupa a carui poveste s-a inspirat acest film spune ca totul a fost adevarat...nu-l stiu pe Mark asta, dar il cred...multi stiu ca asa era pe vremea aia...si nu numai din filme.

Dar asta fiindca il are pe Cagney si pe Bogart, trebuie vazut.

8.5/10

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu