Butch Cassidy and the Sundance Kid {1969}

Ce face un western, un western reusit? Pai aparent un duo ca Paul Newman si Robert Redford...aparent un scenariu pentru western foarte, foarte bun...aparent o fuga prin desert de vreo 3 zile in care simtim exact ce simt si personajele principale si tensiunea creste pe minut ce trece aceasta urmarire...aparent o fuga continua fata de justitie pana prin alte tari.

E un western adevarat, insa unul modern si mai plin decat cele cu Clint Eastwood (de exemplu). Am avut sansa sa-l mai vad o data in trecut dar nu stiu din ce motiv, atunci mi s-a parut putin cam prea plictisitor si l-am inchis dupa jumatate de ora, nerecunoscand asta la nimeni. Probabil as fi spus atunci ca e supra-evaluat si ca nu merita o vizionare...cat de mult m-am inselat. Filmul merita mai multe vizionari, din atatea motive care se alatura celor de sus.

Scenariul ne prezinta o poveste despre o prietenie neconditionata, puternica, una in care unul il completeaza pe celalalt...unul e cu ganditul iar celalalt cu impuscatul. Pe de alta parte a scenariului simtim inutilitatea de a fi jefuitori de banci...simtim forta si persistenta legii oricat de inteligenti sunt protagonistii nostri. Pana la urma ei s-au dus in Australia, ganduri ce le-aveau inainte de a se infrunta cu o armata de soldati bolivieni. Ei doi impotriva lumii. Filmul a castigat 4 Oscaruri pentru imagine, coloana sonora, melodie si scenariu. Melodia o stim cu totii si ajungem sa o fredonam repede dupa. O auzim o singura data in film...atunci cand Butch o plimba pe Etta cu bicicleta, pe atunci o noutate.

Nu pot sa subliniez destul frumusetea, simplitatea si importanta acestui film. Completeaza frumos genul western, daca se alatura celorlalte capodopere ale genului. Are o latura mai amuzanta, parca mai umana, mai reala. Are un scenariu atat de fluent si de bine scris incat ai zice ca actorii nu toarna replici ci au o convorbire reala, facand toata aceasta poveste una frumoasa si bromantica (da, Bromantica...cine stie, stie).

9/10