luni, 12 octombrie 2009

Inglourious Basterds {2009}

Prost am fost...prost am fost ca nu am mers sa-l vad mai devreme la cinema. Nu e vorba ca l-as mai revedea, pentru ca as putea, inca de vreo 9 ori, cel putin, pentru ca da, e genul ala de film pe care vrei sa il vezi de mai multe ori la cinema, dar trebuia sa-l vad mai devreme pentru ca am pierdut timp pana acum. E genul ala de film care se vede mai bine la cinema, care se traieste altfel daca il vezi pe un ecran mare. Degeaba tot zic asta...concluzia e simpla. Orice regizor nu face un film pentru ecranul de la lcd-ul cu diagonala mare de acasa, sau pentru proiectorul de acasa, in cel mai bun caz, nu. El il face pentru ecranul imens de la cinema...atat. Si acolo vrea sa ajunga oricine sa isi vada filmul.

Calatoria lui Tarantino incepe ca aproape de fiecare data cu premiile Cannes. Doreste sa reproduca succesul lui Pulp Fiction unde si-a luat prima data un Golden Palm, pe merit. De atunci, cu fiecare film cu care merge premiul nu il mai primeste, insa este primit cu bratele deschise si cu laude pentru filmele pe care le face. Tarantino, ca in niciun alt film, in acest film si-a format ochiul european, adica mai putina actiune ca in Kill Bill (de exemplu) si mai multa vorbaraie superba, ca intrun film european. Stilul de filmare ramane acelasi pur Tarantino, de aceasta data situata si adaptata la o Franta sub ocupare nazista.

De fapt, asta trebuia si sa fie titlul original al filmului...Once upon a time...in a Nazi-Occupied France. De fapt, foarte excelent titlul, avand in vedere ca de multe ori seamana cu un western. In special primul capitol al filmului unde totul incepe de parca ar fi un western clasic in care oamenii nevinovati primesc o vizita de la personajele negative. Muzica si atmosfera generala intregesc acest tablou ce a adus westernul in Europa nazista. Tot in acest capitol il intalnim si pe personajul negativ principal...nu, nu Hitler. Ci un anume colonel Hans Landa, jucat impecabil si incredibil si de toate de Christoph Waltz (care sper sa fie nominalizat la Oscar pentru cel mai bun rol secundar). El e tot ce reprezinta rau la sistemul nazist, tot ce este rau si serios. Tot ce e de temut. Un detectiv nazist insarcinat cu vanat evrei. Asta e el, si actorul e personajul respectiv, fara a fi sfios sa-si arate si partea mai nebuna.

Despre film...e ceva nou, ceva incredibil de vizionat si in-credibil. Dar totusi, totul pare atat de plauzibil, pare atata de real incat intro perioada atat de nebuna in lume, tot ce vezi pe ecran ai crede ca a fost posibil si s-a intamplat. E impartit in 5 capitole care se desfasoara in ordine cronologica. Se incepe calm, cum am zis mai sus, ca in vestul salbatic, apoi se trece la cunoasterea bastarzilor si na ca am uitat celelalte capitole dat fiind faptul ca eu l-am vazut ca un intreg, fara sa mai retin titlurile dintre capitole. Cu siguranta ar fi un film pe care pe DVD as vrea sa-l detin, dar as astepta pentru unul cu 2 discuri. La fel ca Kill Bill, aceasta este tot un film despre razbunare, razbunarea evreilor fata de tot ce a facut Hitler. O razbunare care pentru ei ar insemna fericire...dar si pentru orice alt om care a stie ce a facut Hitler si cati oameni au murit in razboiul acela, in zadar. Fericire si pentru ca mai vedem si altceva...nu aceeasi dezamagire la fiecare film despre WW2. Aici nu s-a vrut respectarea istoriei ci creerea uneia noi, cu alt deznodamant si cu personaje negative (Hitler si Goebbels) care sunt personajele comice, ca si cum Tarantino si-a batut joc de ei, caricaturizandu-i.

Modul de operare al bastarzilor e simplu. Cautat si scalpat nazisti. Aceste capitole sunt intotdeauna pline de un umor negru care te face sa simti prost din cauza ca razi. Razi chiar daca nu e nimic de ras, razi cu toate ca nu trebuie stiind ca urmeaza moarte, sange si multe trupuri inanimate. Razi pentru ca e caraghios accentul lui Brad Pitt si anume e asa pentru ca trebuie sa starneasca rasul, stiind ca o persoana atat de neserioasa e pusa sa faca o treaba atat de serioasa...aceea de a ucide oameni. In mare parte au mana libera sa faca ce doresc atata timp cat o fac...comicul e si absurd pe la final cand se ajunge la punctul culminant al comicului din filmul asta, atunci cand incearca sa vorbeasca italiana cu un german de la care nu te asteptai sa o faca de multe prea multe ori mai bine decat ei. Comicul lor arata ca sunt de partea celor buni. Si acum am inteles si titlul...e scris gresit si ingloUrious si bastErds...ganditi-va doar ca il spune personajul lui Pitt cu accentul gros de Mississippi...il spune dar il si scrie cum il spune.

Din pacate, vad ca mai mult povestesc decat sa descriu ce inseamna filmul asta. Povestesc pentru ca asta e filmul, o poveste. Si aduceti-va aminte de definitia ei cand erati mici. Filmul asta e filmul de razboi al lui Tarantino. Asa cum are Kubrick unul, asa cum are Coppola unu, asa cum are Spielberg unul si cati si mai cati. Asta e al lui Tarantino de la un capat la altul. Scrie numele lui pe fiecare scena sublima de dialog perfect, scrie prenumele lui pe fiecare scena succinta de actiune haotica controlata. Scrie Tarantino in filmul asta pentru ca are mult dialog ce se termina intrun imens si glorios punch-line cu multe gloante. Plus ca mai nou, simt un iz european foarte puternic venind de la filmul asta si impreuna cu asta, o seriozitate, faptul ca atunci cand se vorbeste in germana, se aude germana...cand se vorbeste franceza, se aude franceza. Nu accente idioate ca sa inteleaga orice idiot american. Viziunea lui Tarantino si mie imi place. Foarte mult. N-am mai zis nimic de tensiunea ce se taie cu cutitul prin aer...atat de groasa e. Nu mai are sens. Filmul trebuie vazut. Cel mai bun de anu asta, pana acum, cu toate ca nu cred ca o sa fie ceva ce o sa-l surclaseze.

Sper acum doar sa aibe mai multe ocazii sa-si arate talentul.

10/10

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu