miercuri, 14 octombrie 2009

Germania anno zero {1948}

Deci asa nu se poate. Stau, si nu va mint, de o ora cu asta deschis, cu poza pusa, fara sa stiu ce sa spun. Incepem cu inceputul...

Filmul ii apartine lui, la fel ca fix acum o saptamana, lui Roberto Rossellini si e tot despre cel de-al doilea razboi mondial. Fata de Roma, citta aperta, acesta e mult mai interesant in primul rand. Privim un Berlin post-apocaliptic prin ochii unui copil de 12 ani care ia viata in brate mult prea devreme. Are un tata lipit de pat, o sora care la fel ca celelalte fete de varsta ei crede ca infatisarea o poate scoate din saracia asta asa ca mai tot timpul e bine aranjata desi nu au ce manca, un frate mai mare care tocmai s-a intors din razboi dar tot nu face nimic ca sa aduca mancare in casa din cauza ca e un las complet.

Asta micu, un suflet trist, a fost unul din copiii lui Hitler, un model arian care era intodeauna in parada, in zilele bune. Are numai 12 ani acum. Pe atunci avea probabil 8, 9 sau 10 ani. Acum cauta sa munceasca oriunde gaseste, chiar daca nu are voie si efectiv lumea tipa la el si il alunga daca il suspecteaza ca e mai mic de 15 ani si primeste banii altcuiva! Duritatea acestui oras distrus si situatia actuala il fac pe pusti sa aleaga gresit, fiind capul familiei...lipsa de maturitate naturala in combinatie cu o maturitate prematura cauzata de evenimentele ce il inconjoara il determina pe copil sa fie un personaj neinteles (de catre cei din jurul sau), confuz si complex.

Finalul e tragic si arata ce face un razboi dintrun om, si asta dupa 3 ani de cand s-a terminat razboi. Actorii joaca cam prost...in afara de pusti. Regia e misto, nu neaparat o revelatie dar se poate invata o lectie din ea pentru ca e cinema vechi si e neo-realism. Nu stiu care e lectia dar sunt sigur ca nu strica o vizionare filmul.

8.5/10

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu