Antichrist {2009}

Probabil cel mai misoginistic film facut vreodata, cu o poveste tulburatoare si dificil de inteles.

Sunt doar doua personaje in filmul asta, El si Ea. El e jucat de William Defoe si Ea de Charlotte Gainsbourg...atatea sunt pe credite, dar mai este si un copil mic, de la care porneste plotul acestui film. Acesta nu spune nimic deci nu mai este mentionat in credite. Povestea...in timpul prologului, in timp ce El si Ea fac dragoste nebuna, vizuala si foarte explicita, copilul se trezeste, coboara din patut, se urca pe un scaun, apoi pe un birou ce sta in dreptul unei ferestre deschise. Pe o muzica sublima, acompaniata de cadre in super-slow motion, alb-negru, perfecte...copilul cade de la un etaj semnificativ spre moartea sa.

Mama este distrusa, tatal este un psihoterapeut ce acum incearca sa o scoata pe mama din trauma incredibila pe care a trait-o. Incearca sa-i caute frica pentru a o vindeca. Atata timp cat se gaseste sursa durerii, aceasta poate fi remediata. Procesul de vindecare este complex si pare ineficient. Acesta are loc in mijlocul naturii, in mijlocul celui mai cumplic cosmar al ei, asa cum este aratat la inceput, prin sedinta de hipnoza din tren. Privim cum traieste tristetea de a pierde propriul copil. Privim chinurile amandurora. Privim imagini superbe si numeroase simboluri ce se lasa a fi interpretate.

De ce am spus mai sus ca e cel mai misoginistic film facut vreodata? Pentru ca ia ghiciti cine e Antichristul in povestea asta...nu e un spoiler. De fapt, la cat de vizual (vedem ambele organe, clar), pervers (vedem actul sexual in mod explicit, jucat cu duritate, nu e tocmai ceva frumos de data asta, exceptand in prolog, cand este un moment de dragoste, nu ca in rest), deranjant (o roata de ascutit, destul de mare si grea, ajunge in piciorul lui...ea, realizand greseala pe care a facut-o si de ce a facut-o isi taie cu foarfeca...sa o zic?...clitorisul ei. Si da...se vede.

Lars von Trier a dat o noua notiune unui film deranjant...insipirat din filmele lui Tarkovsky (cui ii dedica filmul la final), sunetele ce amplifica senzatia de groaza si teroare ce mi-au adus aminte si de Kubrick. Un film de arta adevarat dar care nu are o limita asupra gretoseniei sale. Totul e marcant pentru spectator, imaginile de o teroare crunta raman imprimate in memoria fiecaruia...impreuna cu jocul actorilor de o calitate foarte buna. Il recomand, dar vorbesc foarte serios, nu e pentru toata lumea.

8/10