marți, 11 august 2009

Les quatre cents coups {1959}

The 400 Blows

Primul lucru care m-a interesat, dupa terminarea filmului, e sa stiu ce inseamna titlul. Nici macar in engleza nu as putea sa traduc acel "Blows". Titlul in franceza se aseamana cu expresia frantuzeasca "faire les quatre cents coups"...ce se traduce in engleza prin expresia "to raise hell". A face haos, iad. Dar fiindca titul filmului nu este identic cu expresia, asta denota o lipsa, o gaura in adevarul expresiei. Nu e tocmai un "raising hell" total, vorbim totusi despre un copil care are o copilarie in care multi se regasesc. In special in scenele din clasa si de acasa.

De la acest regizor francez am mai vazut Jules et Jim, o poveste de dragoste moderna. Aici, avem un film pentru nostalgici, pentru cei care si-au uitat copilaria si care vizionand filmul vor vedea numeroasele asemanari dintre film si realitate. Si aceasta e o caracteristica importanta a acestui film si de asta e considerat de multi unul din cele mai bune filme facute vreodata. Realismul, comicul si gravul din film il fac un clasic adevarat si o placere la vizionare.

Nu e greu de vizionat, e destul de dificil insa de a deslusi semnificatiile. Avem un pusti care nu e ascultator, care are parinti neiubitori, care nu stau pe capul sau ca sa stea el cu burta pe carte. Vedem o clasa care seamana izbitor cu una in care invatam si noi (numai ca la noi mai erau si fete, nu numai baieti). Vedem chiuluri care sunt identice cu cele pe care le faceam noi...cum stateam noi treji cand parintii cred ca noi dormim si inchidem ochii exact cand se uita la noi. Mici furturi pe care le-am facut, sau poate nu.

Mesajul final este destinat parintilor. Aveti grija de copii dumneavoastra, nu ii ignorati, iubiti-i si directionati-i pe calea buna. Mama lui il insela pe sotul ei si la un moment dat, dorind ce-i mai bine pentru fiul ei (pentru ca asta credea ca trebuie sa faca) ii spune judecatorului ca vrea sa ajunga la un centru corectional langa mare...si a ajuns, chiar daca era mai greu. Tatal lui are un fel de club de raliuri, nici eu nu am inteles exact, unde isi petrecea mare parte din timp, nefiind pe acasa destul. Amandoi, aparent, isi iubesc fiul...dar nu destul. Finalul este superb...pustiul, dus la un centru corectional, are ocazia sa evadeze. Fugind, ajunge la malul marii si se opreste...fuga s-a terminat. Aceasta imagine ne arata ca nu putem fugi de viata si trebuie sa o imbratisam oricat de grea si urata este.

E un film profund insa usor de urmarit. Extrem de placut si amuzant din cand in cand, fac din el un film clasic si fara varsta.

10/10

2 comentarii: