Am citit acum o chestie care m-a facut sa realizez cat de adevarata dar si amuzanta este...cel mai terifiant uz de culoare intrun film pana in ziua de azi. Cat de adevarat...In filmul acesta al cunoscutului regizor Dario Argento (in mare a facut numai horroruri) e vorba despre o fata aleasa pentru o scoala de dans din Germania. Lucruri ciudate se intampla, in incipit, pe la mijloc si bineinteles in final...intre nu prea se intampla mai nimic. Nu e in mod deosebit un film foarte terifiant...dar este unul in care culorile ies in evidenta, atat prin luminile folosite cat si decorurile extraordinare.
Daca asa sunt si celelalte filme ale lui Argento (si stiu sigur ca am sa mai vizionez Profondo Rosso) atunci e unul din cei mai talentati si capabili oameni care stiu sa foloseasca culorile intrun mod folositor dar si intens. Scena de la inceput, acea dubla crima a fost o adevarata simfonie si pura coregrafie a mortii. Si revin la culoare...acea vivida, intensa culoare pe care nu se simte imediat dar care e posibil sa-ti inunde mai tarziu cele mai crunte cosmaruri. Da! Are puterea asta. E un film extraordinar vizual, povestea este si ea reusita, la nivel de horror dar nu ajunge in top.
Intregul film e un concert simfonic in sangele de un rosu fals...puterea imaginilor va ramane in istorie, la fel ca si folosirea camerei. Actritele isi fac treaba cum trebuie, cea principala normal mai bine decat restu insa si vrajitoarele sunt foarte convingatoare, mai ales spre final.
Un film horror pe care il recomand, unul din putine...
8/10
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu