miercuri, 4 martie 2009

Două

Four Rooms {1995} - Ciudat film, dat dracului...motivul pentru care l-am vazut e ca am vazut ca e regizat de Tarantino, cel putin o camera e regizata de el. Da, deci sunt 4 camera, dah! si in fiecare se intampla cate altceva...lucrul ce le imbina pe toate e Tim Roth care se stramba mai ceva ca Jim Carrey dar nu in sensul amuzant al cuvantului ci in unul bizar, ciudat al cuvantului. Ted the Bellhop este un 'diot de ala cu palarie ridicola care "sare" (hops) la cererea oricarui individ care locuieste temporar in hotelul la care Ted este angajat. Partea proasta pentru el e ca a trebuit sa ia tura de noapte si culmea, din toate noptile fix aia de la reveliune au prins-o astia...daca era una mai normala era altceva.

Bun...deci 4 camere, 4 povesti care mai de care mai interesanta sau mai neinteresanta...intr-o ordine a preferintelor ar fi cea a lui Tarantino pe primul loc, "The Man from Hollywood", care arata misto ce fac faima si banii cu capul unui om de la Hollywood...e o scena rapida, cu replici tari cum suntem obisnuiti de la Tarantino si cu o concluzie la fel de brusca si taioasa ca un hatar. Dupa asta, pe locul doi vine scena regizata de Rodriguez "The Misbehavers", scena ce m-a facut sa inteleg intreaga serie Spy Kids si rostul ei (well, not really, dar l-a justificat nitel) urmata de scena cu vrajitoarele, "The Missing Ingredient" 'cus it has boobies, nice ones on Ione Skye si in final scena sotul paranoic "The Wrong Man" destul de slabuta. Acum nu va ganditi ca scena facuta de Tarantino e cea mai buna ca e facuta de Tarantino...dar chiar e cea mai buna.

Per total e un filmulet sub-apreciat, chiar interesant ce merita vazut pentru diferitele clase sociale, diferitele tipuri de persoane si pentru caracterul multi-fatetat a lui Ted the Bellhop.

8/10

Sunrise: A Song of Two Humans {1927} - Un film foarte placut despre dragoste adevarata, despre alegeri gresite, ganduri neomenesti, puterea de a ierta si in final putere incontestabila de a iubi ce ne poate aduce inapoi persoana iubita pe care am pierdut-o. Cuvintele nu sunt necesare, tocmai de asta sunt foarte putine inserturi in care personajele fac unele schimburi de replici...muzica e o parte foarte importanta a povestii, fiind de multe ori glasul personajelor, exprimand disperarea din vocea lor si de cele mai multe ori tristetea. Un film nemuritor, foarte frumos care merita vazut.

9/10

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu