Revolutionary Road {2008}

Fucking God damned road...sau pe romaneste, a dracului drum.
Suburbia asta ne distruge pe toti (cei care au parte de asa ceva, cel putin), trebuie sa aiba ceva aparte...probabil posibilitatea de a te certa in casa fara sa te auda vecinii de deasupra sau de dedesupt sau nu stiu...faptul ca te trezesti in fiecare dimineata inconjurat de frumos sau ca iesi din casa direct in natura si nu pe o scara a blocului...trebuie sa te innebuneasca asa ceva...pai cum...sau poate ca viata de familie e o curva si am simplificat totul ca totusi drumul e doar asa, folosit ca o metafora...
Din toata tevatura asta perfecta tragem din nou concluzia ca suntem niste copii (dap, mi-a adus aminte de Little Children), ca nu stim ce vrem de la viata si o data ce avem ceva, acel ceva nu e bun (si nu ca nu e bun...ca e bun, dar nu ne place noua)...personajele principale erau asa...niciodata maturizati, niciodata stiind ce sa culeaga din viata, niciodata cu alegerile potrivite ci doar pripite...
Fiecare actor ales pe spranceana (ce dracu inseamna expresia asta?), perfect pentru rolul pe care il are...de la Frank (Leonardo DiCaprio) sotul si tatal specific acelei perioade si locatii...frustrat ca are o meserie de rahat pe care o merita, ce isi inseala sotia cu orice tipa de la birou (am vazut una...si nu cred ca e singura), dupa care se intoarce acasa trist din cauza vietii de rahat pe care o are; April (Kate Winslet) sotia si mama contemporana ce se afla undeva in interiorul acestei adolescente care se crede mai matura decat baietelul din sotul ei, o actrita ratata ce mai joaca ocazional in piesele de teatru din propria suburbie, o fiinta ce stie numai sa faca copii si vrea sa plece la Paris, un suflet pierdut in gol, impreuna cu sotul ei...apoi avem personajele secundare si incepem cu doamna Givings (Kathy Bates), vesnica ta vecina care vine fara sa zica (drop in) la toti ceilalti oameni din cartier fie ca e dorita sau nu, femeie ce a distrus deja viata sotului ei insa el are un secret si il vedeti la final, dupa ea vine fiul ei si asta a fost un personaj foarte interesant: un matematician care a fost internat la spitalul de nebuni din cauza unor probleme emotionale...ei bine, el e mai sanatos la cap decat oricine (ca asa e normal intr-un film care critica diferite stereotipuri, nu?), oferind celor doi suparaciosi de mai sus sot-sotie, perechea perfecta, pareri pertinente si adevarate despre relatia lor de fiecare data cand e invitat impreuna cu mama si tata la cina...si reuseste asta ori din cauza ca a fost trimis cu forta de proasta de ma-sa, ori cei doi iubareti sunt la fel nebuni ca el...acest "nebun" a fost jucat excelent de Miachel Shannon.
Viata pusa pe pelicula excelent de catre Sam Mendes iar pe asta il mai stim si de la American Beauty, Road to Perdition si Jarhead...luate in ordinea calitatii de la cel mai bun la cel mai putin bun. Asta de azi se afla undeva pe la Road to Perdition...dar datorita actingului excelent urca nitel, ajungand pe locul 2 in topul Mendes. Acesta ne ofera o viziune cat se poate de realista asupra suburbiilor din anii (presupun) '50 dar anii nu sunt importanti din cauza ca suntem la fel si in ziua de azi...ne certam de la cele mai mici chestii, chestii pe care le exageram si astfel credem ca sunt importante...ca daca am avea sansa sa vizionam o cearta cu persoana iubita atunci vedem cat de puerili suntem...viata imbunatatita, in acest caz, datorita scenariului...foarte cursiv si bine scris...cele doua ore au trecut zburand.
8.75/10

Appaloosa - 6/10. O plictiseala de western...nimic interesant.