sâmbătă, 31 ianuarie 2009

Down by Law {1986}

Un lucru pe care il poti reprosa la filmele lui Jim Jarmusch ar fi ritmul lent al desfasurarii actiunii. Mie mi se pare un punct de vedere critic extrem de slab, intarit doar de lipsa de rabdare pe care unii spectatori o au catre filmele ce arata, cu adevarat, ceva frumos si plin de gratie...
Incepem sa intram in aceasta lume prin prezentarea a doua personaje, fiecare cu cate un pacat, amandoi fiind prezentati in acealasi fel...fiecare se pune in pat cu iubita, iubita se scoala, apoi iubitele se cearta cu cei doi, fiecare cu al ei, evident. Deja, se pun bazele unei prietenii adevarate...arand spectatorului cat de mult seamana cei doi intre ei. Unul e un peste, iar celalalt e un DJ la un radio local...sunt inscenati si bineinteles sunt bagati in aceeasi celula.
Timpul trece iar ritmul lent al lui Jarmusch ajuta sa simtim cum trece greu fara ca multe sa se intample (asa cum se intampla si in Dead Man, un alt mare film in care joaca Johnny Depp). Avem sa intelegem si de ce trece asa de greu...numai uitati-va la cate liniute sunt trecute pe perete pe masura ce trece timpul...In celula sunt acompaniati de un cetatean italian proaspat venit in state a carui poveste ne face sa vedem ironia situatiei de fata...nu o spun sa nu stric supriza in caz ca cineva vrea sa vad filmul.
Ritmul se pastreaza si cand cei 3 evadeaza din inchisoare, cum? Nu se stie...insa reusesc si ajung departe...o calatorie cu adevarat epica insa mica in suprafata geografica. Roberto Benigni e liantul ce leaga celelalte doua personaje si intr-adevar liantul ce leaga filmul intr-unul cu adevarat memorabil, oferindu-ne faze foarte comice datorita diferentelor de cultura si neintelegerilor pierdute in traducere (din italiana in engleza). Initial (da, am mai avut o tentativa de a incerca sa-l vizionez) nu prea am avut rabdare...lasandu-l dupa nici 20 de minute insa asteptarea a meritat si filmul ne ofera momente memorabile, comice, dramatice excelente, de o franchete si simt al realitatii rare...
Urmeaza Strangers than Paradise.
9/10

3 comentarii:

  1. Nu l-am terminat ca levitam de oboseala, dar am vazut cam 2/3 din el si mi-a placut, spre deosebire de alte filme de-ale stimabilului(Limits of Control, Broken Flowers si 1/2 Dead man - pe care intentionez sa il revad cap coada totusi) la care spumegam de nervi.

    RăspundețiȘtergere
  2. Dead Man mi s-a parut destul de sublim. Adica nu am mai vazut un western facut ca ala, e ceva desoebit. Iar chitara aia electrica e hipnotizanta si ma ungea pe suflet. O face si acum fara greseala.
    Mi-a placut, spre deosebire de alte filme lente, ritmul acestuia, a avut detalii parca palpabile si extrem de gritty. Mi-a placut chiar f mult Dead Man.
    Limits of Control mi s-a parut si mie de ignorat...

    RăspundețiȘtergere
  3. Nah eu nu pronunt inca in privinta Omului mort. Am sa il revad intr-o zi cu soare, cat de curand si atunci o sa am o parere mai avizata. Dar da sountrack-ul si imaginea sunt izbitoare.

    RăspundețiȘtergere