vineri, 3 octombrie 2008

Who's Afraid of Virginia Woolf? {1966}


Ma tem ca orice as zice despre el, oricum as comenta, oricat l-as ridica in slavi, oricat de pompos ar suna nu cred ca as putea vreodata sa-i fac dreptate...
Cu siguranta e unul din noile mele filme preferate...isi merita locul acolo, undeva sus de tot din cauza a tot ce are in el, dar in special din cauza actorilor si a replicilor ce le scot personajele lor. Te poarta prin orice fel de emotie...fericire, frica, o dorinta absurda de a vedea unde se ajunge cu totul, disperare si epuizare emotionala...pentru ca de fapt asta patesti de vizionezi filmul si te lasi introdus in atmosfera inca moderna, chiar si acum, dupa 40 de ani. In 40 de ani nu s-a schimbat nimic la noi si asta nu-ti subliniaza decat ideea ca omul nu evolueaza mintal sau emotional prea repede...ci numai ce e in jurul nostru facut de mana noastra...dar deviez.
Un astfel de schimb de replici si emotii spuse raspicat verbal si non-verbal e un deliciu ce rar ai sa-l vezi vreodata intr-un film...sinceritatea vulgara, nevoia de iubire reciproca neconditionata, amuzamentul si joaca inteligenta...duc toate catre un adevar universal, incontestabil...o relatie reusita nu este intotdeauna aceea unde partenerii sunt plictisitor de draguti intre ei, chiar atat de dulci incat iti vine sa vomiti. NU! Atunci cand iubitii sunt atat de perfecti ca un cuplu incat si injuraturile si jignirile dintre ei devin un lucru de mare arta si la sfarsitul zilei ei stiu ca a fost totul un joc iar iubirea inca exista, atunci da...ala e un cuplu adevarat. Exact asta se arata atat de in detaliu prin caracterizarea in amanunt a personajelor principale dar si a invitiatilor acestora, foarte importanti in relevarea deznodamantului...invata din greselile altora...
Premiile Oscar castigate de cast si de film sunt binemeritate dar prea putine pentru maretia si importanta acestui film pentru oricine...premiul pt actorul principal cel mai bun a fost dat persoanei gresite, indiferent cum a jucat aceea, scenariul indiscutabil mai bun decat orice din acea perioada, regizorul dar si cel mai bun film erau toate meritate...intr-un fel e pacat, dar chiar si putinele premii primite il fac un film destul de cunoscut incat sa atraga atentia. Iar cei ce il baga in seama si il vizioneaza pana la capat...ar fi imposibil sa nu se simta atrasi de intriga complexa si poveste unica si incredibila per general. E un film excelent si cu adevarat memorabil.
Laudele, am zis, pot continua, dar sunt inutile...filmul vorbeste de la sine.
10/10

Un comentariu:

  1. Bingo! Da, un spectacol demențial, care deși se aseamănă cu genul de filme făcute după piesele lui Tennessee este pur simplu mai bun, mai spectaculos! Ce personaje, ce replici, ce performanțe! Mă bucur că i-ai tras un 10 mare și frumos iar la Tarkovsky un 7 pentru „Solyaris”!

    RăspundețiȘtergere