marți, 14 octombrie 2008

Misery {1990}

Cred ca unul din lucrurile ce o sa-mi ramana in cap pentru mult, mult timp de acum incolo va fi una din cele mai bune personificari a raului pur, a maleficului dus la extrem, mascat atat de bine de o faţă grasuta si rozalie, cateodata chiar pasnica si draguta, pe o femeie. Nu am vazut un personaj negativ atat de bun interpretat de o femeie, niciodata si nici nu gasesc vreo comparatie. Imi venea sa o omor cu mainile mele, efectiv...imi venea sa o las undeva jos, sangerand si sa o batjocuresc pana isi dadea ultima suflare, atat de pure evil era personajul asta.
Acum nu mai zic ca e regizat excelent, ca exista tensiune din primul pana in ultimul moment, frica fata de personajul feminin principal exact la fel de mult cat are personajul masculin principal pentru aceasta...frica de ceva si puternic dar si frica indusa de sentimenul de incoltire, de neajutorare. Si e perfect conturata aceasta frica in fiecare scena.
Am sa va zic totusi despre o scena anume...cea in care Paul Sheldon (autorul ce este luat sub aripa supra-protectoare a lui Annie Wilkes - fanul numarul 1 al acestuia) este ologit din 2 miscari la ambele picioare...cate o miscare la fiecare picior...si de ce scena asta e mult mai puternica decat cea din carte. Nu am citit intreaga carte dar am citit exact portiunea in care in loc de ologeala este descrisa amputarea unui picior. Si oricat de "goreish" ar suna o amputarea, din cauza sangelui si a carnii, etc...ologeala a fost mult, mult mai puternica, multa mai intensa. Asta si din cauza ca o amputare este ceva simplu, idiotic chiar, cea mai rapida si mizerabila solutie pentru ceva ce se poate face mai curat dintr-o singura si curata miscare. O descrie mult mai bine pe Annie alegerea asta de a-l imobiliza pe scriitor, decat sange, care e de fapt preferatul lui King. Stephen that is. Annie este un personaj ciudat, pe putin zis, este extrem de credincioasa, extrem de politicoasa, extrem de grijulie dar toate astea duc la o extrema nebunie. O nebunie delicioasa, as zice...e o placere sa o vezi tipand...dar atunci cand vorbeste calm si cuminte se vede de fapt nebunia curata. E un personaj negativ ce mi-a ramas in cap. Nu e de mirare ca Bates a luat si Oscarul pentru un astfel de rol.
Iar filmul, cu toate ca e nitel previzibil, e perfect, e exact cum trebuie sa fie un thriller dramatic.
Iar morala filmului este:
Sa nu ai niciodata un fan #1.
9/10

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu